joi, 9 februarie 2017
Romania vrea la Paris Jocurile Olimpice din 2024
Primarul general Gabriela Firea și-a pus semnătura pe lista susținătorilor capitalei franceze, pe care mai figurează cele ale edililor unora dintre cele mai importante metropole din lume, precum Madrid, Lisabona, Munchen, Sydney sau Varșovia.
Inițiativa strângerii de semnături în favoarea capitalei Franței i-a aparținut primarului orașului canadian Montreal, Denis Coderre, care a difuzat în un comunicat în care precizează că Parisul „dispune de toate atuurile și voința necesare pentru a da un nou suflu valorilor olimpice”.
Bucureștiul susține candidatura Parisului la organizarea Jocurilor Olimpice din 2024. Capitala României se numără printre cele peste 50 de orașe din întreaga lume care și-au anunțat susținerea față de candidatura Parisului.
„Astăzi, Orașul Luminii continuă idealul olimpic al fondatorului Jocurilor Olimpice Moderne, francezul Pierre de Coubertin, care visa la construirea unei lumi mai bune grație sportului. Prin intermediul acestei candidaturii, la 100 de ani după Jocurile de la Paris din 1924, parizienii doresc să împartă cu noi pasiunea lor pentru sport și ambiția lor pentru planetă”, precizează documentul dat publicității joi de site-ul comitetului francez de candidatură.
Parisul vrea să facă din aceste Jocuri Olimpice „un accelerator al progreselor sociale și de mediu, precum și o pârghie de transformare pentru întreaga sa metropolă”, se mai arată în apelul lansat de Coderre, la care au aderat, de asemenea, orașe precum Rotterdam, Riga, Quito, Lima, Cape Town, Abidjan, Rabat, Tunis și Yaounde.
Capitala Franței se luptă pentru câștigarea dreptului de organizarea a JO din 2024 cu orașul american Los Angeles și cu capitala ungară Budapesta, Comitetul Internațional Olimpic urmând să desemneze gazda competiției anul acesta, pe 13 septembrie, cu ocazia celei de-a 130-a sesiuni CIO care va avea loc la Lima, în Peru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu