luni, 13 iulie 2015

TOP 3 Tennis Beauties @ Bucharest WTA Trophy

Ana Konjuh, tatuaj în cinstea primului titlu

În vârstă de aproape 18 ani, croata Ana Konjuh este considerată una dintre jucătoarele de mare viitor în circuit. E a devenit profesionistă anul trecut şi a cucerit în urmă cu o lună primul titlu WTA din carieră, impunându-se la Nottingham. Acum ocupă locul 55 în lume. În 2013 a cucerit titlul de junioare la Australian Open, iar ca premiu, tatăl său a lăsat-o să îşi facă un tatuaj pe încheietura mâinii stângi. 


Elizaveta Kulichkova, necunoscuta competiţiei

Rusoaica Elizaveta Kulichkova, ocupantă a locului 109 în lume, este una dintre tinerele care au explodat în ultimul an. În vârstă de 19 ani, ea va juca pentru a patra oară pe tabloul principal al unui turneu WTA în acest an, dar cu siguranţă va face multe victime în tribune la Bucureşti.



Aleksandra Krunic, sârboaica născută la Moscova

La 22 de ani, sârboaica Aleksandra Krunic, numărul 82 mondial, este una dintre jucătoarele cele mai vânate de fotografii din întreaga lume. Născută la Moscova, dar stabilită în Belgrad, ea a început tenisul la vârsta de 3 ani, idolii săi fiind Mary Pierce şi Kim Clijsters.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu