|
sursa foto Facebook |
Simona Halep a parasit poziția a patra în ierarhia mondială, după eșecul din turul III de la Indian Wells, loc pe care l-a ocupat în ultimele șase luni. Cu toate acestea, românca a rămas optimistă și speră că va urca din nou în clasamentul WTA.
Constănțeanca a bifat doar trei victorii în acest an, iar în rest s-a confruntat cu problemele de sănătate. Începând de luni,
Simona va părăsit poziția a 4-a WTA, pe care s-a situat în ultimele șase luni. Prin eliminarea de la Indian Wells (în turul III / 3-6, 3-5, cu Kristina Mladenovici), tenismena noastră a pierdut șansa de a-și apăra cele 210 de puncte strânse în ediția precedentă a întrecerii din California, și, astfel, va cădea pe locul 5 în clasamentul mondial.
Săptămâna viitoare,
Halep va concura la Miami (Florida), turneu de categorie Premier, unde va avea șansa de a-și recupera punctele pierdute. Recent,
Halep le-a transmis un mesaj celor care au criticat-o în ultima vreme:
„Tenisul este un sport greu, nu toată lumea are onoarea să câştige Grand Slam. Dar acesta este visul meu şi de aceea muncesc zi de zi, ca să fac acest vis realitate într-o bună zi. Poate că se va întâmpla, poate că nu, însă eu voi încerca cât de mult pot. Dar şi dacă nu se va întâmpla, voi fi mandră de ceea ce am realizat, pentru că că am făcut tot ce am putut.
Nu dau atenţie numai mesajelor negative, citesc cu mare drag mereu mesajele voastre pozitive şi vreau să vă spun că apreciez enorm faptul că îmi sunteţi mereu alături, că pierdeţi nopţi pentru meciurile mele chiar dacă nu câştig în ultima perioadă.
Sunt şi perioade grele în viaţa unui sportiv, însă sunt foarte bine altfel şi încerc să îmi regăsesc pe teren forma cea mai bună. Însă trebuie răbdare şi timp. Vă mulţumesc din nou pentru susţinere”, a declarat
Simona Halep.