Editia 2015 a Australian Open este lovita de un scandal cu tenta sexuala care a luat amploare in ultimele doua zile. Serena Williams si Eugenie Bouchard, doua dintre cele mai bune jucatoare din intrecerea feminina, sunt implicate.
Totul a plecat dupa ce Ian Cohen, comentator al celor de la Tennis Australia si omul desemnat sa realizeze interviurile de dupa meciuri, le-a cerut celor doua sportive sa faca piruete pe teren pentru a-si prezenta echipamentele de joc.
Daca Serena a refuzat, Bouchard s-a conformat, insa ulterior a marturisit ca i s-a parut extrem de ciudat.
"A fost ceva neasteptat. Adica, da, nu stiu cum sa explic. Un barbat in varsta mi-a cerut sa fac o pirueta, a fost ceva amuzant", a spus Genie dupa acel episod.
Serena Williams a avut un discurs mai dur, lasand sa se inteleaga faptul ca a fost extrem de deranjata de propunerea lui Ian Cohen.
"Un comentator mi-a cerut sa fac o pirueta. Nu stiu daca le-ar fi cerut acest lucru lui Rafa Nadal sau lui Roger Federer. Nu stiu daca a fost ceva sexist sau nu, nu pot raspunde eu la aceasta intrebare", a replicat lidera clasamentului mondial.
Pe site-urile de socializare evenimentul a luat amploare, jurnalistul australian fiind acuzat de multi de misoginism.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu